Ingrediente:
250 gr de paste scoici Baneasa, 100 gr de naut gata fiert si scurs, 100 gr de porumb congelat, un morcov curatat si taiat cuburi, o jumatate de zuchini taiat cuburi, 100 gr de fasole pastai congelate, un ardei galben cuburi, o ceapa mica galbena, o ceapa mica rosie, ambele tocate fin mic, 3 buchetele de broccoli congelat care se va rupe in bucatele mici, o jumatate de ardei gras rosu tocat cuburi, o jumatate de ardei verde tocat cuburi, o cutie de pulpa de rosii, zeama de lamaie pentru acrit, o lingura de ulei de masline, o lingurita de sare de mare, o jumatate de lingurita de piper, un varf de lingurita de sofran, o lingurita de ceapa si morcov deshidratat, marar si patrunjel pentru decor si parmezan ras pe razatoarea lata, cate 2 felii pentru fiecare portie, 1 1/2 l de supa de legume, de pui sau vita , strecurata sau apa pentru cei ce postesc.
Mod de preparare:
1. Se pune uleiul de masline la foc in oala/ cratita in care vrem sa facem supa, se adauga ceapa galbena si cea rosie tocate si se rumenesc 3-4 minute ca sa se caleasca, se adauga morcovul cuburi, porumbul, ceapa si morcovul deshidatate, sarea si piperul, pastaile si nautul impreuna cu jumatate de litru apa sau supa din cele mentionate. Se da un clocot si se lasa 8-9 minute sa fiarba impreuna. Apoi se da focul mic in timp ce vom pregati celelelate legume si pastele.
2. Separat , in alta cratita se pune restul de zeama si se fierb pe rand: brococoli doar 3-4 minute, se scot buchetelele si se pun intr-un vas cu gheata sau apa rece ca sa se pastreze forma si culoarea lor . Se pun deoparte la scurs. In aceeasi zeama se fierb zuchini si ardeii taiati cuburi , dupa 3-4 minute se scot si se pun in apa rece. Se pun deoparte la scurs. Se fierb pastele in continuare in zeama de la legume si se lasa doar 3-4 minute , se scot si se pun deoparte. In zeama ramasa se adauga sofranul si se lasa sa dea un clocot
3. Se adauga la oala/cratita de supa lichidul in care am fiert toate celelalte legume si sofranul, apoi adaugam pulpa de rosii si se lasa sa dea un clocot, se adauga ardeii scursi de apa pe care i-am fiert inainte, pastele scurse, buchetelele de broccoli scurse si zeama de la lamaie, adaugata dupa gust.
4. Se lasa totul la fiert inca 3-4 minute ca sa se imprieteneasca aromele, nu mai mult, ca pastele si legumele sa isi pastreze forma si culoarea apetisanta.
5. Se pune supa fierbinte in castroane, se adauga parmezanul deasupra, 2 -3 cojite pentru fiecare portie si se presara patrunjel si marar tocat deasupra. Se poate servi cu paine lipie prajita usor in ulei .
Pofta buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu