Cantități: 7 g de gelatină, 60 ml lapte pentru înmuiat gelatina, 540 ml de frișcă sau cremă, laptele acela gros din care se face frișca, eu am pus smantană cu 15 % grăsime, 60 gr de zahăr pudră, 1/2 lingură de vanilie sau esență de vanilie. Sosul: 200 gr fructe de pădure, o lingură de zahăr tos și o linguriță de amidon.
Mod de preparare:
1. Se pune laptele călduț cu gelatina la dizolvat. Se amestecă și se lasă deoparte.
2. Se pune la încălzit smântana de frișcă sau crema și zahărul pudră, se încălzește bine pănă se ajunge la punctul de fierbere. Se ia de pe foc și se amestecă laptele cu gelatina amestecându-se ca gelatina să se topească și să se distribuie uniform în toată compoziția. La sfârșit se adaugă vanilia.
3. Se pune un minut pe foc ca să se poată reda căldură procesului de topire al gelatinei, se amestecă tot acest timp și apoi se dă deoparte.
4. Se pune în pahare, cănițe sau chiar pahare de vin . Se pun la rece 3-4 ore ca să se închege.
5. Se face un sos din fructe de pădure congelate, o lingură de zahăr tos și una de amidon, se topesc toate la un loc, se amestecă 1-2 minute si se dă deoparte să se răcească.
6. Se servește direct scos din frigider, se răstoarnă căița sau paharul; din paharele de vin se servește ca atare, după ce se ornează cu sosul de fructe de pădure. Este un desert ușor de făcut, potrivit pentru zilele fierbinți de vară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu